Omul de la litere
Written by Mircea TaraInvizibilul roade pielea şi oasele
Până ce micile găuri din mine
Se transformă în versuri
E un dar al oamenilor de litere
Cum poate să muşte din cărţi
Să-l guste pe Rimbaud tânjind după tinereţe şi vocale
Şi culori. Şi pleacă spre un alt colţ de stradă
Să recite din Lorca cu gândul
la Salvador Dali
Într-un anticariat unde se bea vin roşu din
pahar cu picior
la un vernisaj cu fotografii alb-negru
E ceva de neînţeles cum acest
străin închis în partiturile
Unei întregi orchestre
Poate să vadă mereu alt scurt-metraj
la fiecare bătaie de aripi
La fiecare grimasă a dirijorului
Eliberându-şi pofta de litere
către auditoriul legat la ochi,
de mâini şi de picioare
cu urechile tăiate
şi pulsul în cheia sol.
într-un zbor fără întoarcere,
uşile poartă nume, dar nu poartă oameni.
Se deschid şi se închid.
Sub privirea mea
fiecare mână întinsă cerşeşte altă
Literă pentru a dezgoli găurile
Din carne
În piaţa publică.
