clarobscur
(fr.clair-obscure-deschis inchis), procedeu foarte vechi de sugerare, in pictura, a volumului (reliefului) modeland fiecare forma, adica acoperind-o cu tonurile culorii locale (deschise, in lumina si inchise, in umbra), de unde si denumirea de ton local: se aplica inadecvat unor lucrari in care s-a urmarit obtinerea aceluiasi efect prin valori.Tehnica clarobscurului a fost continuu dezvoltată și perfecționată de-a lungul întregului secol al XV-lea de către marii maeștri italieni și flamanzi ai timpului. De fapt, "adevăratul" clarobscur a fost dus la perfecțiune de-a lungul secolului al XVI-lea fiind prezent în operele artiștilor ce au produs opere de artă manieriste sau baroc. Subiectele întunecate, dramatic luminate selectiv de către o singură sursă de lumină, de cele mai multe ori nevăzută în compoziție, sunt cele preferate ale multor artiști italieni , printre care excelează Ugo da Carpi (circa 1455 - circa 1523), Giovanni Baglione (1566 - 1643) și Michelangelo Merisi da Caravaggio (1573 - 1610).
Termenul de chiaroscuro a fost de asemenea aplicat, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, unei tehnici de tipărire, care dă rezultatele cele mai concludente artistic în aquatint și xilografie, respectiv în desenele în peniță. Tehnica presupune cunoașterea foarte precisă a tehnicii de redare a perspectivei, a efectelor fizice și vizuale ale reflexiei și refracției luminii, precum și a umbrelor. Exact ca și în pictură, chiaroscuro definește obiectele în spațiu fără existența unei linii de contur, doar prin contrastul de lumină dintre obiectul redat și fundal.
Chemarea Sfântului Matei, de Caravaggio
