Imaginez aceste sculpturi ca martori sau gardieni lipsiți de pasiune – le recunosc, de asemenea, funcția catalitică, rolul de legatură între realitate și experiența artei, între nevoile individuale și constiința estetică. Sculptura este, așadar, o constiință autonomă, a noastră, a tuturor lucrurilor care ne înconjoară.
MAI BUN CA RENOIR?
La dezbatere au participat istorici şi critici de artă, scriitori şi artişti, printre care Isabel del Rio, Martin Cid, Romeo Niram şi Jaime Hernandez de la Torre.
Scriitorul Martin Cid, directorul revistei Yareah, a început să studieze opera lui Nicolae Grigorescu în urmă cu patru ani. „Am văzut întâmplător un tablou al artistului român şi am rămas impresionat. Din nefericire, foarte puţini spanioli ştiu cine a fost Grigorescu. „Estetic vorbind, operele lui Grigorescu şi ale lui Renoir sunt la fel de bune. În plus, pentru pictorul român a fost mai uşor să expună în Paris decât pentru Renoir. Grigorescu s-a întors în România prea devreme. Dacă ar fi rămas în Paris ar fi fost mai cunoscut decât Renoir“, a spus Martin Cid.
În aceeaşi ordine de idei, pictorul român Romeo Niram a menţionat că mediul în care au trăit cei doi artişti a reprezentat un factor decisiv în afirmarea lor în cultura universală. „Pierre-Auguste Renoir a fost înconjurat de alţi pictori precum Pablo Picasso şi Amadeo Modigliani, care l-au ajutat să devină şi mai cunoscut decât era, în timp ce Nicolae Grigorescu a fost părintele picturii moderne în România“, a afirmat Romeo Niram.
N.Grigorescu- Andreescu la Barbizon
ROMÂNIA NU ÎŞI SUSŢINE VALORILE
În viziunea pictorului spaniol Jaime Hernandez de la Torre, pentru artiştii români este foarte dificil să devină celebri în lume, deoarece România nu îşi promovează suficient valorile. „Foarte mulţi artişti buni sunt români. Din nefericire, România i-a susţinut şi promovat foarte puţin, lucru care este în detrimentul culturii universale. Lumea ar avea multe de învăţat de la ei“, a precizat Jaime Hernandez de la Torre.
Isabel del Rio a încheiat dezbaterea într-un ton optimist, afirmând că Nicolae Grigorescu ar putea deveni la fel de celebru ca pictorul El Greco, ale cărui lucrări au fost descoperite târziu. Isabel del Rio s-a documentat timp de doi ani în legătură cu opera şi viaţa lui Grigorescu. „Paralela între pictorul român şi cel francez mi se pare adecvată. Era timpul ca Grigorescu să fie cunoscut în Spania şi aşezat alături de artişti cunoscuţi în toată lumea“, a conchis istoricul de artă.
Părintele picturii moderne
Nicolae Grigorescu (1838-1907) este primul dintre fondatorii picturii române moderne. În 1861, a plecat la Paris să studieze la Şcoala de Belle-Arte. Şi-a desăvârşit arta studiindu-i pe Millet, Corot, Courbet. La vârsta de 60 de ani s-a întors în România. Grigorescu rămâne unul dintre cei mai căutaţi pictori în licitaţiile româneşti de artă. Lucrarea „Păstorița“ a fost achiziţionată, în 2010, cu 175.000 euro.
Renoir, scump în licitaţii
Pierre-Auguste Renoir (1841-1919) este, alături de Monet, Sisley, Cézanne, creator al curentului impresionist. La 13 ani a început să lucreze ca pictor de porţelanuri, evantaie şi jaluzele, pentru a strânge bani să studieze pictura. În 1862, a fost admis în Academia de Belle-Arte din Paris. Într-o licitaţie organizată în 2008, pictura „Loja“, de Pierre-Auguste Renoir, a fost adjudecată la preţul de 9.880.832 euro.
Surse: www.adevarul.ro, www.produsin.ro, www.artmark.ro
Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, şi-a început activitatea din acest an cu expoziţia personală a unui reprezentant al generaţiei tinere – Marian Victor Gingiu, pictor şi artist textilist. Este vorba despre 26 de picturi realizate în ultimul an şi reunite sub titlul „Antroposofisme”. Lucrările pot fi văzute în perioada 13-26 ianuarie, la Galeria Helios. Cât despre tema care îl preocupă pe artist, Victor Gingiu ne-a mărturisit: „Este oarecum introspectivă. Lucrările sunt autoportretizări ale Eu-lui, nişte sondări în zona existenţialismului, dar şi a socialului, aş putea spune. Pictez viaţa, propria experienţă, dar e vorba mai ales de experienţa lăuntrică. Sunt anumite frământări, premoniţii, revelaţii, care au devenit subiectul acestor lucrări”.
După cum spuneam, Victor Gingiu are specializarea „textile”, dar nu îi place să fie catalogat drept „artist textilist”, preferă „artist vizual”. Deşi, după cum ne-a mărturisit chiar el, are o problemă şi cu termenul de „artist”, fiind nemulţumit de faptul că în prezent prea uşor oricine devine artist. Gingiu îi consideră artişti pe înaintaşi, cât despre cei din prezent, istoria artei va stabili. Termenul care îl defineşte mai bine, în loc de cel de „artist”, este cel de „explorator”. 
Trăim într-o lume fragmentată, dar eu am ales rolul de a reda prin mijoace artistice ideea de întreg, de plenitudine.
