Interviu cu grafician Janina Oae
De vorbă cu Janina Oae, grafician şi scriitor. Nascută la Focşani în anul 1986, absolventă a Facultătii de Arte Plastice-2008, Specializarea Grafică, Universitatea Națională de Arte- București.
Spune că s-a născut într-un strop de rouă…
Revista Recreativ: Aş vrea sa ne întoarcem în timp să ne povesteşti cum ai descoperit lumea culorilor?
Janina: Asta intrebare da…păi ..cand eram mică îmi amintesc... că .. tot timpul eram cu blocul de desen după mine şi desenam peste tot..pe bancă la scoală, în ore .. Cred că atunci când m-a creat, Dumnezeu a pus culori care să zvâcnească în mine...
Ai fost încurajată să urmezi drumul acesta?
Da, oarecum. Cred că ai mei nu considerau că este ceva prea serios. Toţi copiii desenează. Când am crescut tot mai mult am vrut să merg pe drumul acesta şi în principiu m-au lăsat să fac cam ce vreau, să aleg ce vreau. Apoi am mers la Liceul de Arte în clasa a 9-a, dar nu am intrat în primul an. Am făcut un an la muzică să rămân tot în liceu să-mi fie apoi mai uşor să mă transfer la desen. Apoi în anul următor am intrat la desen. Numai că a trebuit să refac anul. A fost mai bine aşa pentru că am avut cel mai preţios profesor.
Ai avut un mentor care ţi-a trasat direcţia pe care s-o urmezi?
Profesorul acesta, Laurenţiu Păun. În cei 4 ani de liceu m-a format şi m-a încurajat. E mare lucru să fii încurajat. El a găsit ceva de preţ în mine şi a ştiut exact cum să mă încurajeze.
Erai printre cei mai buni?
Ajunsesem să fiu printre cei mai buni. Eram câţiva preocupaţi mai mult decât ceilalţi şi eram printre ei.
Te-a ajutat liceul pentru facultate?
Da, foarte mult! Cred că orice studiu în domeniul pe care vrei să-l urmezi, dacă îl iei în serios te ajută.
De ce desenezi?
Pentru că nu pot sa nu desenez ... desenez, pictez tot timpul ...pe stradă, în zâmbetele oamenilor, în tot ce văd ...este ceva în mine ..este un talant pe care Dumnezeu mi l-a dăruit.
Hai să revenim la perioada de studenţie. Ce ţi-a plăcut sau displăcut?
Mi-a placut că am schimbat oraşul şi la Bucureşti se întâmplau mai multe lucruri, tot felul… teatru, expoziţii, evenimente .. şi locuri interesante. Apoi colegii de la facultate mi-au părut foarte muncitori şi asta asta m-a ajutat, m-a motivat.
Eraţi o grupa unită?
Da, cât de cât. Cu unii mai mult decât cu altii. M-am înteles în general bine cu toţi, dar cu unii am rămas prietena bună. Adică unii sunt prieteni de-ai mei şi acum.
Şi cu profesorii cum te-ai înţeles?
Profesorul de atelier era foarte fain ....dar aşteptam să-mi arate mai mult din şmecheriile pe care le descoperise el. Eram obişnuită cu
profesorul din liceu, care chiar venea, ne arăta şi stătea cu noi acolo în atelier. Eram ca o micuţă familie. La facultate era destul de rece.
Ştiu că e ceva obişnuit pentru un grafician să ilustreze cărţi. Cum ţi-a venit însă ideea să şi scrii?
Asta chiar este un lucru ciudat cu scrisul. Niciodată nu m-am gândit că voi scrie.
Dar tot de prin liceu am avut mereu un caiet în care scriam lucruri ... era pt mine unul din modurile mele de comunicare cu Dumnezeu. Îl simţeam mai aproape. Dar niciodată nu m-am gândit că voi scrie şi voi da oamenilor să citească. Îmi amintesc însă că îmi plăcea să scriu compuneri şi profesoara de română din şcoala generală ma punea foarte des să le citesc .. Am inceput apoi sa scriu texte micuţe pornind de la Biblie, legate de viaţa de zi cu zi, de problemele în care oamenii se împotmolesc şi caută raspunsuri acolo unde nu există.
Ai o anumită categorie de cititori cărora de adresezi?
Şi copiilor şi oamenilor mari .. oamenilor care au uitat de limbajul copilariei, oamenilor care au uitat să gandeasca simplu şi curat.
De ce crezi ca e important să ne amintim de copilărie?
Este important nu numai să ne amintim de ea, ci să păstrăm în noi măcar un strop din simplitatea cu care gandesc şi văd copii. Copiii au aripi cu care zboară şi călătoresc şi nu se îngrijorează aşa de mult, aşa cum se îngrijorează oamenii mari …
Faptul că scrii aceste lucruri te ajută să nu te îngrijorezi?
Faptul că scriu, că desenez, mă ajută să am sens. Mi-am dat seama de acest lucru. Este o îndeletnicire pe care am primit-o ca să fac şi eu ceva aici pe pamant ...
Povesteşte-ne puţin despre ultima carte…Zborul.
Într-o zi eram în tren, veneam de la Focşani şi mergeam înspre Bucureşti.
Şi ...minunat lucru- ningea cu soare! Apoi, pe la Ploieşti mă uitam eu faşcinată cum ninge cu soare şi cum se văd linii trasate peste soare în viteză. Mă uitam eu aşa şi am vazut un pescăruş cu o panglică lungă ce-i atârna de picior. De la imaginea asta s-a legat o poveste întreagă despre zbor, pentru că văzusem atârnată de panglica o fetiţă, zburând cu ea. Fetiţa era în mintea mea, dar panglica o puteau vedea şi alţii. Tot drumul am desenat şi am scris cuvinte cheie simple ca să nu le uit. Era ca o navală de idei şi sentimente de bucurie şi nu ştiam cum să fac să le pastrez pe toate. Dar ce mi s-a părut frumos a fost că ideile s-au unit până la ultima pagină.
Ştiu că ai fost contactată de o editură pentru ca să fie publicata cartea. Este un vis devenit realitate pentru tine. Te-ai aşteptat să se întample aşa de repede?
Nu mă aşteptam chiar aşa. Eu când mă pun să fac ceva, fac fără să mă gândesc daca se poate sau nu. Am ştiut că Dumnezeu într-o formă sau alta îmi va purta de grijă, dar nu mă aşteptam ca editura să mă caute pe mine. Eu mă gândeam că termin cartea şi apoi voi merge din poartă în poartă pe la edituri şi voi încerca, dar ..
Ce planuri ai de viitor?
Vreau sa fac ilustratii de carte si povesti pentru copii pe care le vor citi şi cei mari. 
Ştiu ca te atrage Franţa...
Călatoresc in fiecare zi acolo 
Pe când vom putea găsi cartea ta în librării?
Cred că în aprile – mai, când înfloresc copacii.
În final, aş vrea să te întreb ce înseamnă pentru tine a fi artist creştin?
Înseamnă ca şi în orice domeniu, nu numai în artă, a-l slăvi pe Dumnezeu prin ceea ce eşti, prin viaţa ta, prin tot ceea ce faci. El aşează fiecare detaliu al vieţii mele la locul potrivit.
Interviu realizat de Flavia Ancuţa pentru Revista Recreativ, în data de 3 februarie 2010.
Târguri de artă
| 11 Sep 2010 | - 10 Oct 2010 | Fokus Lodz Biennale |
| 02 Oct 2010 | - 09 Jan 2011 | Manifesta 7 |
| 07 Oct 2010 | - 10 Oct 2010 | Art Forum Berlin |
| 14 Oct 2010 | - 17 Oct 2010 | Frieze London |
| 21 Oct 2010 | - 24 Oct 2010 | Fiac Paris |
| 05 Nov 2010 | - 07 Nov 2010 | Artissima |
| 02 Dec 2010 | - 05 Dec 2010 | Art Basel Miami Beach |
