Despre artă și artiști- revistă de actualitate culturală

Expoziţii, conferinţe, concursuri, concerte, lansări de carte...

Bursele „Constantin Brâncuşi“ şi „George Enescu“

Preambul: Obiectivele acestui program sunt introducerea artiştilor români în circuitul valorilor europene şi oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional în domeniile arte plastice şi muzică. Acest program este adresat artiştilor plastici şi muzicienilor români care au studiile universitare de specialitate încheiate, cu performanţe recunoscute în domeniu, în vederea desfăşurării de proiecte artistice în atelierul închiriat de România la Cité Internationale des Arts. Selecţia se face de o comisie independentă de specialişti, personalităţi recunoscute în cele două domenii, în baza unui dosar de candidatură. Dosarul selectat de comisie este trimis spre validare Comisiei de Admitere de la Cité Internationale des Arts.

Data limită de depunere a dosarelor de candidatură: 15 noiembrie 2010.
Valoarea unei burse: 4 545 Euro/persoană.

Numărul de burse acordate anual: 4 burse, după cum urmează:
- 2 burse „Constantin Brâncuşi“, în perioada mai– iulie 2011 şi noiembrie 2011 – ianuarie 2012
- 2 burse „George Enescu“, în perioada februarie – aprilie 2011 şi august – octombrie 2011

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: muzică şi muzicologie; arte plastice şi vizuale.

Durata burselor: 3 luni.
Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):
- formularul de înscriere;
- CV;
- copie după diploma de licenţă; în condiţiile în care candidatul este şi absolvent de studii aprofundate, se vor adăuga copii şi după aceste acte;
- un proiect de lucru, din care să reiasă: justificarea experienţei profesionale şi a competenţei în materie; un nivel artistic care să permită aprofundarea dialogului cu artiştii străini; relevanţa Parisului pentru realizarea proiectului: maxim 2 pagini în care să fie indicate locaţii/muzee/săli de concerte propuse spre vizitare, ce se va studia acolo, ce activităţi se vor depune.
- Pentru artişti – 10-20 de fotografii, cataloage (la plasticieni) în care să se menţioneze data şi dimensiunile reale ale lucrărilor;
- Pentru fotografi – 10-20 de fotografii 24/30 (în medie);
- Pentru video – 2 sau 3 DVD-uri sau CD-uri;
- Pentru muzicieni – una sau mai multe înregistrări pe casete audio sau CD
- Pentru compozitori – una sau mai multe partituri (nu se acceptă documentaţie în format electronic);
- un dosar de presă;
- perioada pentru care solicită bursa;
- 3 scrisori de recomandare;

- La finalul bursei – bursierii vor întocmi un scurt raport scris, care să conţină părerea despre cercetarea la Cité des Arts.

Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, Bucureşti.

Contact: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

Sursa ISC.